Voci străine-mi bat la poartă
și mă cheamă, mă îndeamnă
să-mi pierd fire-adevărată,
să mă adâncesc în toamnă.

Să le-ascult, mi-e mai degrabă;
cântul lor mă înfioară
când viclene,mă întreabă,
de nu vreau să plec, spre seară.

Dar sărutul lor mă-ngheață,
teamă mi-e și mă retrag;
soarele, spre dimineață,
luminează sfânt pe prag...

Și, cu lacrima pe suflet,
pe vis rău aștern un zâmbet...