Bătrânul vrăjitor simțise calmul închis în vânt,
Când, dimineața, își contemplă grădina;
Perechile florale jubilau că au găsit lumina,
În timp ce firele de rouă dansau pe pământ.

Știuse că venise timpul să-mbrace nemurirea,
De-atâtea ori îi spuse noaptea, ce vor aduce zorii--
O luptă-n care-ți cumperi arma și trișorii,
Dar n-ai să poți, nicicum, să cumperi izbăvirea.

Purtat de gândul împlinirii se puse în hamac,
Răstălmăcind cuvinte culese dinadins,
Avea pe chip expresia celui ce a învins-
În simțuri abunda miros de liliac.

Privea cu ochi octagenari, dar plini de-nviorare
Grădina ce-l primise, deși-i era străin,
În loc să-i verse în inimă venin,
Primiseră pe omul ce-i tot rupea petale.

Deodată se-auzise o voce din grădină;
Pe limba florilor, vorbiră trandafirii:
"-Învață-ne iubirea! De ce sensul iubirii
Îl stăpânesc doar cei ce au retină?"

"-Iubirea nu e floarea sădită între doi
Ci-i gândul păcii în vreme de război!

De-ai fi trăit vreodată o oră să vezi chinul,
Să nu știi-n care zare se-ascunde înserarea,
Noaptea să-ți fure visul, să-ți dea înstrăinarea,
Să vezi cum camaradul se stinge ca chibritul,
De-ai fi trăit vreodată o oră în război,
Doar pace-ai fi dorit prin ruga dimineții,
Căci frontul te învață ce-i bucuria vieții
Privind ruine, suflete și lacrimi lăsate înapoi..."

"-Bătrâne, răbdători, genunchii ți-au atins pământul,
Luptându-te cu pleava, te-ai închinat nouă de-atâtea ori,
Te-ai mulțumit să rabzi, spunându-ne de vise deseori;
De ce n-ai renunțat? Ce forță ți-a dat visul?"

"-Visele sunt poarta copilăriei mele,
Le-am căutat, cum alții caută perle!

Trăind în universul plin de singurătate,
În lumea denigrantă a materialității
Doar visele-au rămas partea frumoasă a vieții-
Gândul de inocență, gândul de libertate.
Mi-am strâns visele-n suflet să pot știi cine sunt-
Comoară personală de când eram un june-
Îmi luminează pașii în clipele nocturne,
Îmi vindecă ființa de teamă. Visul e sfânt!"

"-Furtuni au fost, bătrâne, cu vânt și apă dură,
Dar n-ai îngăduit să ne strigăm durerea,
Prin liniște tu ne-ai redat puterea,
Speranța de-a renaște. Explică-ne, te-ndură."

"-Liniștea e dialogul bătrânului cu Cerul,
Limbaj ce ți-l oferă doar Străjerul!

Ș-atunci când cauți liniștea, tacit, îmbătrânești,
Puterea nu-i aceeași ajuns în senectute,
Dar drumurile vieții de lucruri neștiute
Sunt pline ochi; ș-ajungi să le-mblânzești.
Când doar un pas ți-e vamă și dincolo Sfințirea
Te-așteaptă ca un râu cu ape cristaline,
Ce rol mai au atâtea frământări maligne?
Ce rol mai poate-avea în viața ta durerea?"

Bătrânul se oprise, privind grădina prin ochii de valet.
Apoi chemase vântul prin vorba-i strămoșească;
Ce adiere caldă putu vântul să-i nască,
Încât, bătrânul vrăjitor, era de-acum doar suflet...