nimic nu tulbură-nțelesul despre
zădărnicia de-a împărtăși
scriu doar așa ca unor vechi prieteni care
nici morți nici altfel astăzi nu mai sunt

ce clar aleargă vântul din frunză în frunză
-i verde pârul ce se frânge la marginea pădurii
ce simt din toate-acestea? nimic nimic nimic
n-aud în propriul trup nici inima cum bate

de-aceea sper că voi întârzia puțin
în toate câte îmi rămân în urmă
și în mormânt voi coborî cum pasărea
de sete își aduce apa mai aproape

iar florile atâtor pomi ce am sădit
să-și scuture în trupu-mi înlemnirea
cum neștiute stele căzătoare
ar mângâia între urechi motanul negru și bătrân