În adâncul luminoaselor oglinzi
El șade in tăcere,etern,falnic,nemuritor,
Văzduhul printre stele.
În a lui palmă ține El lumina ce-ntăcere
Chipul ni-l mângâie ușor,
Ne poartă printre stele.

Își face loc încetișor,prin roua dimineții
Se oglindește în ocean,se-nalță printre stele...
Ascunde nepătrunse taine, de om nedeslușite
El șade acolo răbdător,albastru și cuminte.
Un nor ce trece dedesupt, în grabă îl salută,
Căci el știe că-i trecător,dar cerul cel de-o viață
Cu vântu-l mângâie ușor, cu soarele-l sărută.

O mierlă neagră în amurg, îi spune o poveste
Se-nalță apoi către văzduh,un pic sălășluiește,
Lăsându-se încetișor de vânt apoi purtată,
Ea zboar-aievea prin văzduh, urmând a sa cărare
Se-ntoarce iar, se-așează lin pe-o ramură uscată
Și-un tril împarte înspre zări,rămâne-apoi tăcută.