Și dacă ar veni, tristețea o să dispară?
Durerea și mâhnirea le-alungi într-un declin?
Din tușul tău în versuri, ce dor o să răsară,
Mai splendid în visare, mai dulce-n a lui tril?

Și dacă ar veni, uita-vei de trecut,
De clipele sihastre ce spiritul ți-au ros?
Și dusă-i teama crudă c-o iei de la-nceput,
Sfârșind în agonie, mai rău decât a fost?

Rămâi cu nostalgia vremurilor apuse,
Râvnind cu abnegație un vis înșelător,
Ridică mândru fruntea, privește înainte,
Îmbrățișează-ți soarta, mister atrăgător.

O viață împăcată, privată de suspine,
Ce lacrimi nu descarcă din duhul radios,
Comoară jinduită menită să aline...
Și exaltarea naște șuvoi năbădăios.

Magnific zeu Amorul te va ținti în taină,
Învăluit năvalnic, găsești gingaș ecou.
Magia lui se-nalță și vraja lui te cheamă,
Încătușat etern, dar liber ca să zbori.