Cântare tristă

O, Þară fără tineri,
Doar cu bătrâni la poartă
Cerșind, plângându-și dorul
Și încă trista soartă...

Stăpân nu are țara,
Doar hoți în capul mesei
Și-ncă prezent muscalul
Ce-njură făr-să-i pese!

O țară ruptă-n două,
De la moșii străbune
Circarii, scamatorii
Fac drum mereu minciunii...

Iar lumea pleacă, pleacă,
A-mplut străinătatea
Căci vrea să guste-oleacă
Din ce e libertatea!

Tot mai puțin poporul
Acasă trist rămâne,
Vai, cât de greu e dorul
Sub genele bătrâne!

Istoria ni-i strâmbă
Și parcă strâmb ni-i graiul,
Strâmb sufletul ce scuipă,
Strâmb straiul și strâmb graiul!

Dă, Doamne, vreo schimbare,
Ne treacă-n altă lege,
Vai, viața ce ne minte,
Să vrem a o-nțelege!

Da, țara-i fără tineri
De mult fugiți de-acasă,
Doar cu bătrâni la poartă
Ce tristul dor și-l varsă,

Dor mut, făr-de cuvinte,
Un dor ce plânge-n sânge,
Hei, cea cu coasa-n minte
Nu vine, nu-i mai strânge...

...ce fel de țară, tată,
Tu mi-ai lăsat de zestre?
Cu fruntea-n jos plecată –
Ea este? Au, nu este?

O țară fără tineri
Cu hoți peste moșie –
Aceasta-i zestrea, maică,
Ce mi-ai lăsat-o mie?

Și aș fugi în lume
Să plâng -- cât mai departe,
Departe de-o prostie
Ce nu mai are moarte...