când m-am trezit azi
nu mă simțeam eu, așezam plecările pe rafturi
așa somnambul, subconștientul îmi făcea ordine
prin corăbii și pirații dezertau desculți
în port, se simțeau ca acasă
rochiile tale bej erau furate
precum aurul proștilor
iar tu ( mă )priveai tacută
cu toate limbile de ceas
tăiate...

transformam așteptarea
într-un scăunel, într-unul tăcut
ca o masă de operații în care bisturiul
scotea din mine oamenii
până îmi lăsau cerul cu
inima bleu și ploile
stăteau departe
alcoolemia de tine în mine
era prea mare
pentru a pleca la drum


în ochii mei goi
lumea intră, se plimbă, ia forme de bastonașe
apoi pleacă orbindu-mă ușor ca bătrânețea
îmi rămâne numai inima precum un ghid credincios
doar ca de la tine-ncoace e ca un ochi de sticlă
ca un loc în care corbii
sunt stăpânii lumii