ploaia respiră prin noi
timpul mă evaporă
sedimentez ușor în pielea ta
uiți de mine încercând să mă readuci la viață

ai vrea să mă reîncarnez
să sap un tunel adânc în tine
să rup lanțurile, să las fluturii să zboare
ca un foc de artificii

***

am încercat să îți arăt
că există o realitate paralelă
în care nu îngropăm de vii, fără remușcări, copii din noi
în care iubirea pură e foarfeca funiei de compromisuri ce ne sufocă
și oamenii nu își vând inimile
pentru trei limbi de ceas deasupra Senei
cu sufletul gol

***

știi
când degetele mele te atingeau
căpătau fiecare rațiune și viață proprie

exploram iubirea
infinitul ei necunoscut
crăpam stelele ca niște ouă kinder
visele ieseau și își cereau șansa de a se împlini
de a ne face umani
de a iubi

***

simt cum lumea tace
mă privește ca un lcd model necunoscut
în loc de inimă în partea stângă
un pixel mort

dar destul
pentru cei ce au murit nu putem aprinde decât o lumânare
chiar dacă norii iau forme de trupuri sângerii
și se coboară subit în conștiința noastră
ca o ordonanță de urgență