a mai trecut o perioadă fără tine
am realizat, copiii se nasc din prima atingere
care probabil e un gest involuntar și el e un necunoscut
cel mic începe să prindă formă undeva, cu prima privire
se desenează o majusculă cum ar fi primul țipăt
la venirea pe lume, începe povestea lui, rabdă cuminte, speră
ca dragostea lor să-i accelereze venirea, să se bucure cu ei
din primul punct trasat linia să fie continuă
crește în carnea lor amintiri și e deja mare
el încă așteaptă, e la vârsta propice conceperii
dar nu știe că viața are alte planuri, prima dorință
devine și ultima, refuzat fără a avea un cuvânt de spus
de acolo din peronul unde sufletele se îmbarcă și vin pe lume
este disipat de orbirea produsă odată trendul ăsta de oameni “evoluați”
acum pot trăi și neînsuflețiți

fiecare despărțire
ucide o inimă în plus pe lângă cel
ce renunță la visele lui, viața este lentă
pentru dorințele lor, șchioapătă, din suflul ei
rămâne doar culoarea îmbibată în haine, se scurge ușor
sunt de mult plecați în altă lume, cum sunt eu când mă refugiez
în scris, să nu aud, să nu văd nimic din ce mă înconjoară
tastatura mă ascultă, camera pare goală, zâmbesc, apoi revin
parcă a dat epidemia de ochi și de urechi în lumea asta
judecător, juriu, călău, ferestrele sunt de pline de cuvinte
iar sentimentele mele nu mai prind tentă personală
decât la ziua de naștere când vreau doar liniște
toți cântă și-mi spun “la mulți ani”, mă întreb
întotdeauna care ani, pentru că cei netrăiți
sunt întotdeauna mai mulți