Știu să-mpletesc nuiele de răchită,
Să fac din ele coșuri prin livezi,
Ca să-nflorească mugurii când vezi
Că totuși toamna e neliniștită.

În roade bune știu că se preface
Orice iubire soarele când cern
Prin crengile sfințite cu etern
După căderea mustului în pace.

Flori luminate curg pe lângă flori
Și multă iarbă tremură subțire
Fiindcă regretul n-are lecuire
Când cerul toamnei plânge uneori.

Florina Ladislau