aÈ™ scrie din amintire
despre oamenii înfășurați în pardesie invizibile
mișunând prin orașul rupt de orice culoare

în jur secundele stau ca niște eprubete pline cu sânge
scriu
șterg
rup foile
mă regăsesc pe mine doar în momentele de graniță
când nu știu dacă să oftez prelung sau să casc

atunci vine ploaia peste hârtiile mele
peste soldățeii mei din litere
vântul amestecă totul cu frunze
așa cum trecutul amestecă totul cu tine

urletul animalelor în căutare de adăpost
mă prelungește în adâncurile furtunii
unde
ploaia mă lipește de noroi