Stau spânzurat
de zâmbetul tău adormit
ca un condamnat la moarte.
Nu mă privi!
Ascuțișul ochiului tău deschis,
ca cel mai nobil oțel franțuzesc,
va cădea asupră-mi
ca o ghilotină.
Dormi!
În somnul tău viața-mi
găsește cuibarul
în care-și clocește grozăviile,
dorințe schiloade,
îmbrățișări molatice,
pași rătăciți,
cuvinte putrede.
Taci!
Vorbele tale cu iuțeala vârfului aurit al săgeții
îmi vor străpunge ochii,
mă voi îneca în minciună,
mă vor devora vedeniile,
te voi pierde pentru totdeauna.