Caut un pic de magie în cotidian și nu găsesc decât un erotism amar și lăcomie.
Nu îmi mai fac nodul la cravată, adeseori umblu beat și citesc ziare și reviste literare, simple cadavre de hârtie din care înțeleg că nu întotdeauna cuvintele sunt de folos.
Pentru toanele mele de moment judecătorul este lumina zilei.
Iar când citesc ziarele la micul dejun descopăr în ele intrigi extinse în o mie de ițe, una mai încurcată decât cealaltă.
Brusc acum mi-a trecut amețeala și am devenit conștient de numeroase gânduri care mi se zbat în cap ca niște păsări într-o colivie.
Arunc ziarele care stau teancuri lângă mine ca pe niște cadavre de hârtie.
Nu știu de ce, dar azi înot încet pe întinsul larg al zilei și nu am nici cea mai vagă idee ce să fac.
Poate că ar fi mai bine să mă îmbăt din nou așa încât să nu mai pot gândi limpede, dar pentru asta îmi trebuie un motiv să visez.
Mai am timp să acționez.
Ieri la cafeneaua orbilor din centrul orașului l-am văzut pe Don Quijote bătut de către tineri cu pliculețe de zahăr.
Oare ăsta să fie începutul unui vis?
Câțiva tineri orbi în timp ce își beau cafeaua vorbesc despre sexul ilicit.
Așadar până acum am două motive de visare să mă îmbăt.