în fiecare zi îmi rescriu viața așa cum mi-aș fi dorit s-o trăiesc
atât mai pot face așa pierdut printre dureri și nimicuri resentimente și iubiri
și de fiecare dată îmi iese mai tristă decât aș putea s-o trăiesc
cel mai bine-mi reușește moartea carnea-mi resorbită în oase corul de bocitoare
și femeia mereu alta încă nu m-am decis care rămâne ceasuri întregi cu ochii goi uscați sprijinită de cruce și nici-un prieten doar câinii urlând
poate o frunză plângând poate un gând rătăcit și peste mine trec armate de îngeri
sau câmpii albite de ger cai nechezând și-un glonte de fier
marinari aburiți de alcool vomită fluturi pe dig
ce spectacol burlesc viața sau moartea din cer doi luceferi senili se sting cu încetul

în fiecare dimineață mă reîncarnez în mine nerăbdător și scriu nefiresc și tâmp
rescriindu-mi viața așa cum aș vrea s-o fi trăit