FABULE



Râma

Plângea o râmă: "Doamne, nu se poate,
în lumea asta nu mai e dreptate!
Am fost tăiată-n două și în șase
(din fericire n-am structuri osoase);
M-am refăcut în șase râme-n grabă
Și, sub pământ ne-am pus din nou pe treabă.
Și,-acuma, prin povești mă înfierează:
"Balaurul ce se regenerează!
Când, după ploi ieșim așa, de-a rândul,
Se spune că am invadat pământul.
Când sapă după corcodușe, blonda
Zărindu-mă, răcnește: "anacondaaa!!!"
(De unde până unde eu balaur?
Vedeți la mine coarne ca de taur?
Am înghițit, în cale, catacombe,
NORAD-ul sau depozite de bombe?
Eu doar călătoresc în întuneric
Și nu-s expertă-n factorul numeric.
Renasc în multe râme cu migală,
C-așa-i lăsat de râma ancestrală.
Chiar dacă ouă pot oricând depune,
Mă înmulțesc și prin diviziune.)

MORALA, ce-i la fel din moși strămăși,
E că pământu-i plin de Feți-Frumoși
Ce cred că fac balaurul fărâme
Atunci când taie capul unei râme.

Și-o alta, care e curat tezaur:
De mori ca râmă
Nu renaști balaur.

Cățeaua

Cățeaua-n lanț se lamenta în van:
"Mai bine-aș fi un câine de maidan,
Să mor de cald și sete-n timpul verii
Și să mă prindă-n lațul lor hingherii;
Sau să mă muște de grumaz dulăii
Cei mari (e viața tristă a potăii).
Aș accepta o soartă odioasă
Normală pentru câinii ce n-au casă.
Dar viața mea, aici, cum se numește,
Când cel ce-a afirmat că mă iubește
Mă ține-n lanț, îmi dă lături la masă,
De-mi este cald sau frig nici nu îi pasă?
Nu mi-a făcut, că n-are timp, o cușcă,
Nu-i pasă dacă puricii mă mușcă,
Iar dacă, de durere, latru tare,
ÃŽmi arde cinci nuiele pe spinare.
Atunci când intru și eu în călduri
Și vin dulăi din alte bătături,
Mă bate iarăși cu nuiaua lui,
Că nu am voie să mai fac alți pui.
Și, după toate câte pătimesc,
Eu trebuie să-l apăr, să-l păzesc;
Atunci când hoții-i fură din grădină,
Mă bate iar, că numai eu am vină.
Nu știe că îl fură-n bătătură
Tot cei cu care stă la băutură.
Pe-aceia, să îi latru, voie nu-i,
Că-mi dă cu șutul: sunt amicii lui!

Când eu din rostul meu nu mă întorc,
El, om fiind, de ce-i cu mine porc?

MORALA? uneori, precum un câine!
Trudești din greu, ca porcii s-aibă pâine;
Și-accepți că sacrificiu-i datorie
Primind, în schimb, supliciul ca simbrie.



Furnica

Se jeluia furnica mamei ei:
"Tu spune-mi, mamă, pentru ce temei
L-am alungat pe greier astă iarnă
Când cerul începuse iar să cearnă?
Cântase pentru mine toată vara;
În toamnă și-a vândut la târg chitara.
L-am părăsit pe când era mai trist,
Iar vina lui a fost doar că-i artist.
Acuma, de un an, pe negândite,
Că arendarăm solul la termite,
Primind în schimb, pe an, un grăunțel,
Observ că am ajuns mai rău ca el.

Ce nu știa furnica scăpătată
Era că greierele, dintr-o dată
Scăpase de necazuri și belele,
Că se-apucase de cântat manele
(Văzând câți bani îți poate-aduce gura
Chiar dacă-o folosești să scuipi cultura)
Și ajunsese,-n mai puțin de-o lună,
Toți boii să îi cânte lui în strună.

MORALA
Când în vâltoarea vieții renunți la ideal,
Iar foamea te transformă din om în animal,
Ai deodată șanse colosale
De-ți afli locul între animale.

MORALA MORALEI
Nu alunga artistul, orice-ar fi,
Că nu știi, lumea, când se va prosti.