nu mai este posibilă nicio întoarcere
un ÃŽnainte absoarbe irevocabil totul
această stare sentențiară pretinde să renunț
la arheologia sentimentelor
la reconstituiri din cioburi ale fostului eu
– las toți acești eu minusculi pe cont propriu

nu mai este posibil niciun prezent
prea cu repeziciune viitorul
soarbe direct din sânul trecutului
această stare nu e în stare
să mă fixeze în fotograme
o lumină care tot vine…
voalează cadru cu cadru (Moartea doarme în mine
de fapt nu e o ea, ci o echipă ) - sssst!… dați pagina lent, lent
orice foșnet ar trezi-o…

scriu această pagină închipuind-o veșmânt
altui eu nud, aici - sfincși miniaturi,
atomii bietei mele alcătuiri se deșiră
fugărind sunete, licurici
eu și sângele meu dorință credem sufletul
ca pe un munte
și orice trup ar lua nu suntem în stare
să-l urcăm singuri (oh, de-ați putea citi și fără
să deschideți pagina…!)

muntele-i tot mai drept
și credeți-mă, n-aveam cum adormi Moartea
fără s-o fi scris
eu și ea lucrăm în schimburi
când va începe lucrul îi voi adormi în poală

oh, de-ați putea citi ...neurmându-mi