agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3450 .



Câteva replici la sonetele Mirelei Lungu
poetry [ ]
Compilation: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Noricã ]

2012-11-11  | [This text should be read in romana]    | 



Nu știu să fie reguli în iubire

Replică la sonetul cu același nume al Mirelei Lungu


Nu știu să fie reguli în iubire,
Ca și-n război, orice este permis.
Să lași în urma ta dezamăgire
E un principiu fără compromis.

Când o cetate întâlnești și-ți place
Asediul îl pornești c-un arsenal
Bogat, de arme tari. Și nu-i dai pace,
Știi sigur, va ceda într-un final.

Căci orice zid prezintă o fisură,
Ataci acolo, în același loc.
La urmă dai năvală, fără ură,
Știi sigur ce așteaptă – să-i dai foc,

Să-i furi ce-are de preț, s-o violezi.
...Și nu ai încotro. Te conformezi.



Cometa

Replică la “Sonet din carne vie” de Mirela Lungu


Eu nu mă vând, iubito, pe-un sonet
Ce mi l-ai spus în clipe de extaz
Când caldă, pe cearșaful de atlaz,
Ți-ai exersat talentul de poet.

Eu nu mă las purtat de-al tău talaz
Ce vrea, ca într-un complicat balet,
S-adune scriitori într-un buchet
De diamant, opal, safir, topaz.

Decât s-ajung cocotă masculină
Prefer în Piața Mare să-mi dau foc,
Să zbor spre cer, cometă longilină

Și-n urma mea, la mii de ani lumină
S-aud o voce fără echivoc
“Poftiți, vă rog, factura la benzină!”



Dragoste la prima vedere

Replică la “Sonet-gugăl” de Mirela Lungu


Ne-am cunoscut pe internet aseară,
Am stat de vorbă ore-ntregi pe mess
Și-atât de bine-n scris ne-am înțeles
Că am simțit fiori întâia oară.

Tu mi-ai trimis albume în exces,
Fotografii de când erai fecioară.
Vibrau în mine-acorduri de chitară
La gândul că te trec în palmares.

Să ne cunoaștem fără-ntârziere
A fost o primă (eu credeam) etapă,
Dar chipul tău dorea să îți confere

Un loc de cinste-n cele trei himere...
Și-a decedat ‘nainte să înceapă
O dragoste la prima ei vedere.



Regula intervalului

Replică la “Sonetul celor zece” de Mirela Lungu


Am întâlnit o fetișcană-n bar,
Trăgea dintr-o țigară și, ușor,
Își mângâia erotic un picior,
Picior al unui grațios pahar.

Când e nevoie sunt un bun actor,
Am replici inspirate, plin de har.
O agățam necesarmente, dar
Mi-am amintit o regulă-n amor.

Când îți alegi, la vârsta mea, amica,
Să fie nu mai mare ca nevasta
Și-n niciun caz mai mică decât fiica.

Privind spre bar, îmi spun în minte: Basta!
Destul cu șovăiala și cu frica,
O să încalc și regula aceasta.




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!