Lipsa asta de gust, fuga în jurul oamenilor mici,
zâmbete laminate și parfum-apă de toaletă.
Se merită carnea mea vândută
pentru o bucată subțire din tine, cald-vâscoasă.
Asta nu e dragoste,
Nicio supriză în caruselul ăsta vechi...
Decât uneori, genunchii tăi nu vor să se desăpartă.
Pe frunte apar liniile, cum cresc nervurile în lemn,
Semne de îndoială, de unghii trecute peste piele.
Nu mă primi în tine, sunt un câine prea ud-murdar
să-ți calc cu pași mărunți în holul uscat-pustiu,
ca în lumină.
Hai, privește cu mine pădurea, ma îndemni și suspini,
Pe genunchii tăi închiși îmi las capul și îți caut
privirea pierdută în copacii uniți.