mi-e sufletul greu și de dor mistuit,
un foc ce mă arde și un chin nesfârșit,
mă îndoaie ca firul de grâu dat în pârg,
și chipuri obscure în juru-mi se strâng.

sfidători și ironici de chinul meu râd,
precum valul furtunii adusă de vânt,
zadarnic încerc de durere să strig,
vârtejul furtunii cuvintele-mi sting.

rătăcit pe o barcă-ntr-un larg de ocean,
disperat navighez să ajung la liman,
ce cumplit este valul ce îmi stă înainte,
dar speranța-mi e vie și dorințele-mi sfinte.