de a nu mai fi doi
macerare a celulelor
suflet hăcuit pe jumate
și totuși
mirosul de iarnă îmi iese afară prin pori

de a nu mai fi doi
se leagă funia spînzuratului
nu e cazul meu
eu nu-mi leg gîtul
de întîia aplecare a salciei spre apă
nici plînsul nu mi se înfige lesne în gene
dar totuși
de a nu mai fi doi
e o colosală sculptură spartă