ca actor, pe rubens și delacroix îi pun la un loc.
nu e ca în evul mediu când așteptai sute de ani să se inventeze ceașca de cafea,
crezând că în fața ei poți cuceri orice femeie.
e vorba că întind brațul atât de lung să te pot cuprinde de la orice distanță,
iar tu ești de fiecare dată a altcuiva.
regizori personali ai culorilor.
e ceva ce au lăsat pe coapsele tale și cheamă la patruzeci de zile de post.
sau poate-s atât de blânde
că păcatul nu-mi mai apare atât de diavol.
artist fiind,
tind să cred că totul e o chestiune de timp.
fie că plângi acum, fie că nu mai plângi deloc,
asistăm amândoi la aceeași porție de endorfină.