Ce anume este care mă face
Să mă îndrept mereu spre același lucru.
Ce imbold torturant și presărat acolo
Nici eu nu vreau să știu cum
Mă determină să caut mereu același gen de izbăvire,
de liniștire
E un monstru acolo,
Care se luptă pentru vreun bine al naturii
Și mă face pe mine victimă a măsurii lui.

Un factor aproape nociv, care mă determină pe mine,
Poate ca și pe alții, să caut același gen
De ideal.
Mă cheamă să alerg cu ochii scoși
După același tip de portret și de apariție omenească,
Să frământ aceleași năzuințe în minte
Fără să mă întreb de ce,
Cum de în lume caut asta.

Prin ce dorințele acestea,
Și mereu acest chip, permanent în lumină
Întotdeauna când nu e, pe el l-aș vrea să vină.
E o luptă aprigă acolo în cromozomi,
Undeva în propria mea celulă, în fiecare din ele,
E un îndemn de a merge și-a o căuta pe ea,
Un chin care oricât aș strânge pumnul
Nu se oprește decât înaintea ei
Mereu a aceleiași femei.


De ce exact același gen de ochi,
Sau de pomeți
De ce întruna e același fel de mlădiere,
De mers, și nu mai piere.
Același chip, același calapod,
Un păr care ascunde
Cumva același tot.

Întotdeauna e aceeași femeie,
Aproape aceeași voce care mă convinge
Și întotdeauna cu exact același fel de gesturi
Mă atinge.

Mereu ei îi cad pradă, fără să știu de ce
Ce are ea cu mine, ce-am eu cu ochii ei.
De ce în lupta asta nu pot să simt și altfel
Și continuu să fiu legat de ea, și iar să o apropii
La fel cum stropii au mereu același curs
De ce nu am nicicând niciun răspuns.

Să fie doar voința naturii,
Și drumul meu să fie stabilit?
Un bine pentru mine, și orice dor de ea
Toate dorințele din firea mea,
în carnea ei să aibă legătură
Ca-n granit? Asemenea idei mă fură
Dar nu îmi dau nimic

Ce e cu ea. De ce e ea mereu, aceeași
Femeia și iubita ideală. Ce lume mi se pare c-o să piară
Dacă pe ea n-aș căuta-o din priviri
Și simt mereu cum toate aceste porniri
Se regăsesc în mine dintr-odată,
În clipa-n care-i întâlnesc privirea ei
La fel cum omul ascultând zgomotul mării
Nu ar putea să n-aibă conștiința depărtării

Dar tot atât de crunt îmi pare
Și să o dau uitării.