Multa ură și dispreț
a țintuit pe cruce,
pe Cel fără de moarte
sub cele trei piroane,
noianul de păcate!

O Bunule Mântuitor,
îmi plec genuchii mei...
și Te ador!

Te zăresc în noaptea aceea tristă
când cerul își plângea durerea
în agonia Ta pe lemn!!!...

Un Dumnezeu să moară pentru pace?...
când pentru pace,
ar fi deajuns un singur semn?!!...
dar Universul tace...!


Când lacrimile
mi-au încetat să mai curgă,
Te-am auzit spunând:
« Eu sunt Cel ce ți-am dăruit Viața,
Eu sunt, Cel ce sunt»

O!.. Dumnezeul meu!
Tu ești?..
Dar nu știu cine ești?
Ești Darul Cel Divin?
Esti Fiu de Dumnezeu?
Cea străbătut zenitul?
Nu ești Tu infinitul?
Nu ești Tu unicu-i Mire?
Tu ești marea iubire!
iar eu a Ta mireasă!
A Ta floare alesă!

Viața-L ascultă uimită,
urmând pe Făcătorul,
la Altar...
Iată, se opresc amândoi...
Se cunună Viața cu DARUL,
Zâmbesc și pășesc împreună
In Veșnicie,
în Veacul de Apoi.