lumea ta nu se deschide/ și nici nu se închide
cel ce o deschide nu o poate închide
și nimeni n-o poate închide
fără ca mai înainte să o fi deschis
lumea e o ușă
e o scară
e o dimineață într-o centrală termică demolată

în timp ce repeți
dintr-o păpușă mecanică se desprinde o cheie
lângă tine

am apăsat atâtea butoane, am stricat, am azvârlit, atâtea instalații luminoase am branșat, am schimbat atâtea retine și tot n-am ajuns la vedere cea adevărată

am aruncat năvoade în lacrimile proscrișilor, m-am târât încă am fost doborât ca un viezure, am subțiat zborul am doborât carul mare am construit unul mai mare și tot n-am ajuns acolo trebuia să ajung la iertare

am întins mese euharistice, am spălat picioare, am purtat bârne am mers pe apă, durerea a urcat pe mine ca o iederă, am obținut medalii olimpice și tot n-am ajuns la viața cea adevărată

am vorbit limbi, în coastele pescărușilor am zăngănit, am împrăștiat dinaintea anotimpurilor culori căldură, timpul s-a așezat cuminte în fâlfâitul unui înger, și tot n-am ajuns la virtutea dragostei

dacă ar trebui să ne întoarcem
ne-am întoarce
am deschide o ușă, am urca toată dimineața
până la lumină
am închide

atât de departe ne amintim