M-a privit cu ochii duși, de dimineață,
Cu orbitele adâncite fără lustru,
Șezând mai trist decât tristețea, hoață,
Ce adesea-i trădătoare... Iar îl mustru?!

Era mai mic mult de ce este,
Se cocârjind cu burta-i albă, suptă,
Întrebător parcă mi-ar spune o poveste,
Dar n-aveam timp de viața-i întreruptă!...

... C-am luat în treacăt semn de suferință
Și-am tot sperat să-l regăsesc mai viu
La întoarcere... oh cât deplâng ce ușurință
Am câteodată, parcă nu știu cum să fiu!

Era bărbatul viitor, cu surori patru
La fel de mici, din tandre mogâldețe
Ce-a lepădat o noapte o cățea sub patu’
De-afără-ntr-un ianuar de minți înghețe.

Cât geamăt crunt auzu-mi străbătea
Din locul de neatins sub cioroboaie
În nopțile năprasnice de ger ce timp crăpa
Și-n zilele, mai rele, cu-nghețată ploaie.

Cât m-am rugat, cu suflet pandantiv
În plânsul înecat să nu se vadă,
Să treacă hâdă iarnă, rea fără motiv,
Parc-arvunind un univers întreg omăt să cadă.

O zi, de-un frig mai dulce, se iviră
De sub cotloanele strigatei suferințe
Cinci boți de puf de păr... ce șovăiră
Timp lung să mai să-ncreadă-n alte ființe...

Și ger s-a-ntors mai rău într-o-ndârjire,
Vrând parcă tot să curme, să dispere,
Rânjind în vânt la geamăte de tremurândă fire
În corpuri mici plăpânde, efemere.

Erou de-a așa o supraviețuire era el;
Frumosul alb, cu cap maron cu o dunguță,
Ce-și tot strâmba s-asculte vorba,că-i cățel
Și dorea mult să înțeleagă o frăzuță!

Se întremase în voinicul dominant
Sub soare cald de-o primă vară prematură
Și l-am pierdut, parcă-i văd mersul vaccilant...
L-am regăsit înțepenit pe bătătură!

Și-a doua zi și-a treia zi au fost la fel,
Căci după Dogy, Bruny, Blanche, fete surori,
S-au stins și ele făr’ de vlagă, drept de-apel,
Fără să știe ce e viața, ce-i să mori.

PS
Ce vină-mi port că n-am pus lângă suflet minte
S-opresc cu leacuri ce știam, hulita boală...
Cum Grace și Daisy le-am acum, dormind cuminte
Și mă lătrând, cu glas zglobiu, de-o proastă școală!
29.03.2012