Singurătatea mi se furișează sub piele
ca o actriță de mâna adoua
căznindu-se să intre în rolul Cleopatrei.
Singurătatea aceasta
ca o damă trecută și ieftină
pare să nu priceapă că vremea ei a apus,
că locul ei se află în altă parte.
Căci eu mă las purtată spre marginile lumii și înapoi
de corăbierii cuvintelor.
Singurătatea face cale întoarsă,
ducându-și alaiul decepțiilor
pe la alte mese.
Tu… ce mai faci?