Mă cert cu Dumnezeu în vis
Și sufletul mi l-am deschis,
E vina Lui, în vis îi spun
Că pe pământ nu ești.
Dar El îmi spune că e bun,
Să te fac eu c-ai să trăiești.

Mi-a dăruit un scrin bătrân,
Avea parfumul bun de fân,
Și-o frunză de alun mi-a dat,
Că-i din alunul fermecat,
Deschide orice scrin blindat,
Să te creez că nu-i păcat.

Și l-am deschis să mă răzbun,
C-o lacrimă de rămas bun,
Și sper, din ce am să găsesc,
S-o pun în rugăciunea ta,
Să încetez să mai bocesc
Și să te-aduc în lumea mea.

Și tremurând eu l-am deschis,
Cu-n fir de păr, un vânt e prins
Și lângă el, o adiere lină,
O roză de culoarea sângelui,
O rază lângă ea, de lună plină,
Închisă-n șoapta de culoarea albului.

Și în parfum , ascuns o sărutare,
Cu un oftat uitat din întâmplare,
Și în alt colț, regretul frunzei,
Și presărat cu fire de dorinți,
Acoperită cu credința pânzei,
O nerăbdare de îndrăgostiți.

Tot am stropit cu o baladă,
Și-ntr-un suspin de poezie caldă,
Am revărsat un dor, născând un vis,
Și inima am împărțit-o-n două,
Căci tot ce e mai bun, în tine am închis,
Și-aștept să crești în vis, când plouă.