și trece și ea
îmi spui
apăsându-ți buzele mari pe obrazul aprins
începe școala în toamna vieții tale
ascultă
nisipul trece printre degetele de la picioare
se ascunde între ridurile parchetului

știu
nu vei zâmbi la grimasa pe care o repet până îmi crapă fața obosită

e toamna grea a unui om nebun, strigă un personaj în piesa la care trebuia să mă uit
trebuie să mă uit
trebuie să merg
trebuie să strâng strugurii cu brumă cu tot

știu
nu vei zâmbi la nici un proverb pe care îl stâlcesc dinadins

e toamna mea
mai ușoară decât a personajelor mai puțin nebune din piesele aliniate în memorie

oamenii nu sunt nebuni...sunt strâmbi sunt foarte strâmbi
nu încap în caietul de matematică...șoptește un autist din alt documentar din altă noapte nedormită...

și ziua mă îmbăt în toamna mea
da
știu te superi când eu am curajul să iau toamna de păr și să o trec prin toate serile și apusurile
să o invit seară de seară la TV
iar ea cuminte și speriată
nu respiră în fotoliul cel negru

stă la fel ca tine mamă
cocoșată și strâmbă încercând să nu adoarmă

mamă
nu adormi nu mă lăsa singură
stă toamna peste umbre

eu mănânc înghețată cu lingura cea mare

timpul se bea cu polonicul la tinerețe
apoi nici cu degetarul nu-l înghiți

e toamna mea colorată pe care o voi păstra
un vis cu înghețată în alb-negru