Citeam Sthendal, visam iubiri străine
În roșu, negru, vânăt interzis,
Alunecând așa până la tine
Ca-ntr-un poem pe care nu l-am scris.

Că tu erai copilă-vrăjitoare
Cu ochi de șarpe șuierând chemări
Urechea mea pe-atunci ascultătoare
Te-a auzit de dincolo de zări

Și-am năvălit ca mânzu-n iarba crudă
Să-ți pasc zăpada-naltă dintre sâni
Cu nerăbdare oarbă și cu ciudă
Știind de câtă vreme mi te-amâni

Acum s-a dus zăpada, nici un șarpe,
Probabil nu-ți mai șuieră-n priviri,
Nici pe Sthendal nu îl mai știu pe-aproape,
Mă uită și-amintirile, te miri?