ce frumos se întinde peste noi Moartea
clipește des vinovată și nevrotică
așa trece
Viața
pe drumul spre mine o văd cum se pierde
în bluza ei roz, cu fustă pepită și pantofii mamei
absentă ridică din umeri, vorbește singură
ar vrea să plângă, buza de jos îi tremură
își aduce aminte că e frumoasă și merită trăită

sângele îi inundă obrajii
înoată prin zăpadă
Moartea după ea, moartă după ea
cu durerea de cot și iarba fiarelor în dinți
deschide orice Viață ferecată
bate cuie pentru pofte
deapănă orice mosorel

mamă, de ce se mișcă stelele?
de ce mor oamenii?
de ce mor oamenii!
de ce mor oamenii...
Iubirea ne face cu ochiul
ea trebuie că știe
deschide-ți larg brațele
așa vei afla