Melancolia e o fată frumoasă care poartă tot timpul doliu
Are tenul palid, părul negru și privirea candidă
E imposibil să îți dai seama dacă plânge sau râde.

Melancolia mă însoțește mereu,
Chiar și atunci când dispar în noapte
Pe străzi goale, împovărat de gânduri
Ea e cu mine și îmi șoptește vorbe dulci-amare
Și râde...sau plânge
E imposibil să îți dai seama.

De fiecare dată când mă sărută
Îmi lasă un gust de ketamină amestecată cu miere
Îmi place să-i sărut buzele vinete
Și să-i îmbrățișez trupul rece
Care mă încălzește într-un mod bizar
Facem dragoste și apoi eu fumez și scriu
Iar ea mă privește cu inocență.

După aceea, vine la mine și îmi admiră cicatricile
Și plânge...sau râde
E imposibil să îți dai seama.