mă scufund
înot ca un pește abisal în adâncul lipsit de lumină
ultima la rând în sala de așteptare

bărbații din fața mea nu se îndură
să mă lase să mă așez
pe scaunele capitonate cu imitație de piele

dreaptă și fără sprijin
niciodată nu voi ceda
nu îl voi iubi pe bărbatul din spate
am înțeles fără să întorc capul
că stă atârnat pe perete
posterizat în culori sienna arsă și albastru de prusia
cu trupul de rocă vulcanică
acoperit de umbra mea

într-o altă zi
va începe un alt război
vântul nu se va mai opri în niciun punct cardinal
cuvintele descompuse ale bărbatului din spate
vor fi parfumul de liliac
de pe buzele morților

astăzi
doar porumbeii gri zboară în stoluri
în sala de așteptare toți porumbeii albi sunt prizonieri
cu ciocurile însângerate

bărbatul din spatele meu e un ceas de perete