degeaba
la ora ceaiului
nici măcar eu nu mă aveam
eram doar fiul tatălui meu
cel care a cioplit în lemn chipul mamei
până la iluzie

eu sunt cel care este
cel care se lasă amintit din când în când
de o moarte neutră
ilegală
așa mă alint în nopțile confesionalelor impare
da
așa mă alint de fiecare dată când aleg soluția
de unul singur

omul care nu își mai poate stăpâni mătăniile
care nu mai poate convinge prin tandrețe
niciun trup de femeie
îl văd născându-se în fiecare zi
din miezul mamei mele
ca un ceva
pe care ea
nu a fost în stare să-l definească niciodată

cu toate astea
dacă vreodată ai să mă iubești în fugă
promit solemn că îți voi rămâne
fuga ta
cea mai de preÈ›