În București este o fată
cu ochii si cu părul negru,
de m-am îndrăgostit deodată,
când gândul tot i l-am văzut integru.
Și când mi-a trimis un "hei"
mi-am spus că este ca o floare de tei;
pe pereții toți din București,
cu ea aș desena doar dulci povești.
Cu o gropiță-n obrăjor,
mai drăgălașă ca un bujor,
surâde noaptea-n dormitor,
în orașul mare și obositor.
Mi-a spus să sorb cu ea cafea,
oriunde - poate chiar într-o cafenea,
m-am mirat și am zâmbit,
că am întâlnit un înger în Bucureștiul-infinit.
De Seneca am auzit
și am tot zâmbit,
că nu-s singurul nefericit
și de-o fi să fie
n-o să ne-alungăm in pribegie,
că suntem aceleași culori
și vom fi-n București ca două flori.