Members comments
Views: 971
|
agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ No risks 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-02-01 | [This text should be read in romana] |
Iarnă de eroină
(in memoriam Lt. post mortem Aura Ion) Iarna ta e-un basm ce doare, Tragedie de erou Prins în neguri de ninsoare Ca un punct într-un halou... Iarna ta e o trișoare Din al morții alb cavou Sânge alb de Timișoare Transformate-n cazinou... Iarna ta e-o bocitoare La mormântul vechi și nou Unde totu-i alb și moare Pe al lumii alb platou... Iarna ta-i nemuritoare Ca-ntre ghețuri un cargou, Ca o stea strălucitoare Într-un ciob de bibelou... Iarna ta e-o călătoare Singură într-un metrou Spre tărâmuri viitoare Fără stații și depou... Iarna ta un balansoar e, Pas nostalgic de tangou Într-o veche închisoare Pe zăpezi de trist ghetou... Iarna ta e o splendoare Ca un vis dintr-un tablou, Amintire și candoare Din al timpului ecou. Iarna ta e ne-culoare De albuș cojit de ou, Derdeluș de dor și-ardoare. Alb cearșaf dintr-un trusou... Iarna ta-i veche oroare Într-un timp cu totul nou... Unde totu-i alb și moare Pe al lumii alb platou... Iarna ta e o scrisoare Ultima, pe un-alb birou, Și tu albă de paloare; Albă nea în alb furou... La polul amăgirilor La polul amăgirilor tot voi, Iar noi tot flămânzind și goi, Tot neam de foci și pinguini La gheara urșilor haini... La polul fricii-nfrigurați Și zi de zi amenințați, Tot neam de foci și pinguini La botul urșilor-rechini... La polul luxului de-a fi Săraci, bolnavi și încă vii, Tot neam de foci și pinguini La gheara urșilor meschini... La polul umilinței stând Încremeniți și înghețănd, Tot neam de foci și pinguini La mila urșilor vecini... La polul iudelor vândut Pe un amăgitor sărut, Tot neam de foci și pinguini La ura urșilor creștini... La polul urșilor polari Peste siberii de calvar, Tot neam de foci și pinguini La prada urșilor străini... Eu fulgul tău, tu fulga(!) mea... În dansul fulgilor de nea Te-aș invita la dans duios, Să îți fiu fulg, tu fulga mea, Dansând să ningem mătăsos, Eu cel mai cel, tu cea mai cea... Dintre toți fulgii ce vin jos Precum mici fluturi, stea cu stea, Doi fulgi din fulgi de puf pufos Eu care fulgui cum vei vrea, Tu care fulgui mlădios, Eu fulgul bun la vreme rea... Tu fulgul tandru, drăgăstos, Ne vom iubi și vom cădea Ca doi nebuni, prelung, frumos, Pe alba lumii catifea, Topindu-ne plăcut, sfios... Suntem oameni de zăpadă Suntem oameni de zăpadă, Într-o lume de nebuni, Scoși cu forța la paradă, Ale morții legiuni... Suntem oameni de zăpadă, Un convoi funest, stingher, O fatidică cireadă Împietrind în mers de ger. Suntem oameni de zăpadă Într-un nesfârșit ghetou Strânși pentru apel grămadă Fără șapcă și mantou. Suntem oameni de zăpadă Într-un lagăr ucigaș Așteptând în frig la coadă Rația de arpacaș. Suntem oameni de zăpadă Procurată din import, Luată de la noi drept pradă Și adusă-n alt transport. Suntem oameni de zăpadă Între capete de pod Condamnați la cruciadă Și sinucigaș exod. Suntem oameni de zăpadă Până într-o zi... Curând Vom porni în marș pe stradă, Sânge alb de nea vărsând... Fluture-fulg Ești fluture cu aripi de zăpadă A nostalgiei iarnă o străbați Prin pânza fulgilor în cavalcadă De azi pe mâine zbori, te zbați... Þi-e teamă să rămâi, de ger ți-e teamă, De amintirea viitoarei primăveri, De moartea ce în visele-ți te cheamă, Te temi de zboru-n cerc de azi pe ieri... De-aș fi un suflu cald de lumânare, Cu un sărut fierbinte, să nu cazi, Te-aș dezgheța în zbor, ți-aș da suflare. Din rația de mâine ți-aș da azi... Și te-aș atrage spre a mea lumină Să te dezmierd și cu extaz să te-mbăiez În băi de mir, de vin și-adrenalină, De ieri spre mâine azi să te păstrez... Iarnă rebelă În sufletu-ți cupă, iubito, mă toarnă Și bea-mă în seri de clinchete sparte ... Când viforul șuieră-n sobă și-i iarnă... Eu la un pol, tu la polul opus, prea departe... În sufletu-ți ceară prelung mă topește Lumină să-ți dau, să-ți fiu lumânare Când ninge cu dor și în noi viscolește, Eu fulg într-un nor, tu în altul în zare... În sufletu-ți harpă mă cântă, mă frânge Cu note de fluturi din nea de dantelă, Ascultă cum vântul disperă și plânge... Ecoul sunt eu, tu suspinul din iarna rebelă... Ninge-mă Azi, iubita mea frumoasă Rătăcită într-un nor, Ninge-mă și fii pufoasă, Fulgul meu de nea și dor! Azi, iubita mea furată Și ascunsă în văzduh, Ninge-mă nevinovată, Ești mireasa mea de puf! Azi, iubita mea cernită, Viscolește-mă molcom Ninge-mă, fii fericită Să-ți fiu din zăpadă, om! Azi, iubita mea cerută Drept tribut de vamă grea, Ninge-mă și mă sărută, Îngerița mea de nea! Azi, iubita mea prelinsă Printre fulgi și fluturași, Ninge tu, cea mai neninsă, Doliu alb peste oraș! Tu, fulg de om Tăcerii, totuși, nu te-aș vinde ca pe-o pradă, Iubita mea din fulgi de înger și zăpadă, Din fulgi de păpădii, din fulgi pufoși de pernă... Tu fulg de om, eu fulg de aripă paternă... Nici nebuniei de o clipă nu te-aș duce Ofrandă a iubirii de-o clipă ce seduce Și-mpinge în prăpăstii călău și condamnat, Tu fulg de om, eu fulg de șoim vânat... Și nu te-aș da pe-o umbră de himeră În așternut de sticlă, ca-ntr-o seră, Și-n colivii de aur să te țin, ca-n turn, Tu fulg de om, eu fulg de liliac nocturn... Dar te-aș închide-n somn noapte de noapte, Te-aș fereca într-un ecou golit de șoapte Și te-aș iubi tăcut ca pe-o minune vie Preț de un vis de fulg și mi te-aș vinde mie... Când ninge peste lume Și îngerii, iubito, când ninge peste lume Dar nu cu morți și jale, se țin de râs și glume, De șotii și de joacă, și ei se zbenguiesc... Se bucură-n zapădă, se bat, se tăvălesc... Și îngerii, iubito, când fulgii cad din perne De puf de păpădie lăptos ce cerul-l cerne, Sunt veseli, se răsfață și-s fericiți că noi De fericire plângem și râdem amândoi... Și îngerii au îngeri, iubito, au îngeri păzitori Cum eu te am pe tine, și tu pe mine, ori Cum Dumnezeu ne are în albe universuri, Copiii Lui fiind, crescuți în puf de versuri... Tu nu m-ai nins Ninge cu pitici și zâne, Cu scântei de șemineu, Cu mieluți pufoși din stâne, Toate ning și ning și eu. Ninge trist ca-ntr-o baladă La vioară alb ningând Sufletele de zăpadă, Toate ning și trec pe rând. Ninge-n lume cu regrete Și cu fulgi de dor ușor, Și nămete cu nămete Toate ning, se strâng și dor. Ninge greu cu răni ușoare Care cad și ne străpung, Ninge trist, cu disperare, Toate ning și toate plâng. Ninge alb din albul zării Cu fulgi albi, ninge lăptos, Pe zăpezile-ntristării Toate ning și dor pufos. Ninge cât o revărsare De suspine albe, moi Și cu spaime trecătoare, Toate ning, ningem și noi. Ninge gros cu alb subțire Tors din albul de fuior A cămășii pentru mire, Toate ning și toate mor. Ninge totul și tot ninge Pe cearșaful alb întins Sub mireasa ce se stinge, Toate ning, tu nu ai nins... Blestem de Siberii Cum Dumnezeu poți fi un Dumnezeu de gheață? Te-ai mâniat pe noi și te-ai schimbat la față Trecându-ne prin morți din criză grea în criză, Pământul preschimbându-l sinistru în banchiză... Iar premierii – foștii, noii, viitorii, Primarii, judii, prefecții, senatorii Și deputații hoți s-au pus să ne închidă În lagăre de ger și-n ger să ne ucidă... Cum Dumnezeu, loviți de lipsuri și mizerii, Ne ningi cu avalanșe și-ntinderi de Siberii, Și apa ne-o închegi în sticlă fără maluri Și-arunci pe noi cu văi de cioburi și de dealuri? Iar grofii, rromii, ungurimea, rușii, șvabii, Ovreii, aromânii, apatrizii ce vor pământul babii Și-al moșului din sate vândute pe hârtii Vor blestema blestemul de gheață-n ghețării... Cum Dumnezeu poți fi un Dumnezeu de sloiuri? Ne ningi cu închisori din ziduri de la poluri, Ne congelezi de vii femeile și pruncii, Blestemul preoțesc l-arunci pe semnul crucii... Iar jaful de moșie, cu acte-n tribunal Sub ochii orbi ai legii ce vinde munte, deal, Pădure, lacuri, râuri, fabrici, zăcăminte, Vor îngheța în ghețuri de ochi și oseminte... Cum Dumnezeu ne-ngropi bătrânii la lopată În case de pitici sub munți înalți de vată Și ne degeri în chin sitarii, cormoranii, Blestmul alb pe-altar l-arunci, și pe cazanii...? Iar ceara netopită pe muc de lumânări Din ceară de zăpadă în beciuri și cămări, Sub grei nămeți de morți și rochii de mireasă Va îngheța pe veci de-atâta frig în casă... Cum Dumnezeu poți fi un Dumnezeu de friguri Să ne îngropi cu tot cu păsări, flori și linguri În bezna de la geam, sub streașina drept stradă În albele morminte din neguri de zăpadă...? Iar porții de colivă din arpacaș de cruci Ne fi-vor hrana morții când ai să ne usuci În gheața altor lumi mai bune și mai drepte... Dar, cât mai trebuie românul să aștepte? Cum Dumnezeu îi congelezi de generații Și îți supui la chin supușii - sinistrații, Și îi îngheți de vii și-nchizi congelatorul În care îi arunci trîgându-le zăvorul..?. Iar voi, cei osândiți la foame glaciară Și la nemernicii de gheară prinsă-n gheară, Veniți-vă în fire cu Dumnezeu în fire, Treziți-vă din gheață, din recea adormire! Cum Dumnezeu poți fi un Dumnezeu de vifor Să îl încremenești pe biet moșul Nechifor Pe Natalița lui, băbuța lui de piatră, Pe cei mai credincioși să îi îngheți pe vatră...? Iar viscolul de țepi, de ace și săgeți Din sticlă glaciară și fontă de nămeți, Cern oameni de zăpadă în casa lor cavou Și dracii joacă-n draci palate-n cazinou... Cum Dumnezeu ne bați cu bice infernale Și viscolești cu ură, ne-ntroienești cu jale, Și ne îngropi cu țara într-o imensă groapă Și lacrima ne-o-ngheți în cristalin sub pleoapă...? Iar tu, conducător de țară prin servicii, Prin mercenari tocmiți și dumnezei ai fricii, Absolvă-ne de stele și de blestem de grad De tine, șef de diavoli și dumnezeu de iad...!
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | | |||||||
| |||||||||
|
