Stoluri, stoluri, stoluri...
Cândva îmi doream să fac și eu parte
dintr-un stol,
dar erau prea sus, prea departe
și am descoperit că îmi lipsește ceva esențial,
Aripile...
Apoi, le-am ignorat, am încercat să le ignor.
Nu mai priveam spre cer,
ÃŽmi astupam urechile,
dar le simțeam, erau acolo,
prea libere și prea inconștiente de libertatea lor...

Am început să le urmăresc umbra proiectată pe pământ
și simțeam că umbra mea trebuie să fie proiectată
acolo sus, undeva, în cer, în văzduh,
plutind liberă și inconștientă...

Stoluri, ÃŽngeri, Stoluri...