Dând sens cuvintelor de-nceput
le-am turnat în forme de sticlă
să se vadă între ele,
să se înțeleagă.

Din verbe luminate de patimi înrudite
ispita s-a curățat de tentacule
femeia suspină fără noduri în gât,
călare pe situația iubirii slobode de răni
unde primăvara va înflori în parfum de păsări.

Inima mea dezvelită de poezia întrebărilor
o ia în stăpânire în fructul dorit
respirând cu sufletul din unghiuri ascunse
nașterea în care se va zidi timpul pe sine.

Pe când lecuit de moartea fără contur
voi ține în brațe pruncul
cu subțirimea privirii ocrotindu-l necontenit
în oglinda în care mă vedea mama
cu fildeșul dragostei ei din os de lumină
prin care trăiește în mine.

Laudă omului în altarul durerii cioplit
purtând mierea speranței în gânduri,
lăsându-și rubinul sclipind
în clonțul păsării maiastre.