Toate lacrimile pline de nopți reci, de nopți senine
s-au rostogolit încet pe obraz
lăsând în urmă aminitirile unei vieți trăite,
unei vieți uitate de o altă clipire.

Toate gândurile mele ce se strâng în dans de stele
s-au oprit în loc.
Nici inima nu bate, nici timpul nu mai face tic-tac;
acum doar cugetul îmi trimite lacrimi.

În neștire curg și curg...
purtate parcă de o voință proprie,
își cară iarăși cu pași grei sentința
unui fior străbun, unui fior plăpând.

Nu sunt lacrimi de durere, nici de tristă amintire
sunt doar alte petale rupte,
smulse din viața ce-mi e încă copilărie.

Nici anii nu mă văd pe mine plângând,
Eu sunt tânăr, eu sunt lacrimă gemând,
Eu sunt ploaie tristă pe pământ,
Ploaie purtată de vânt.