m-au părăsit și trenurile care treceau năruind gările trupurilor noastre
locomotiva mai aburește în absintul nediluat de viteza orbitoare
alergăm în pofida anotimpurilor desprinse din ceara icoanei/
veșnic dependenți demonilor trăitori în sâmburele nedespicat/
îngerilor murinzi din iubirile noastre ascunse-n albastru...
geometriile noastre n-au intersecții viscerale, sunt umbre,
pietre cioplite de clovni râzători de sentimente frânte,
derizoriile, dragostele împreună au mistica woodoo/
ne așternem pe pajiștile terne ale toamnei
și calm, caii nepotcoviți
cu aripi largi
de tot
...