cînd s-a-ntîmplat să fiu în lume
eu nu știam decît că sînt
nu știam de ce… nici care-i
rostul de-a fi pe-acest pămînt

am vrut apoi să fiu puternic
să-nalț castele pîn-la cer…
să-nving tot ce se poate-nvinge
chiar moartea cu-al ei clonÈ› de fier

am vrut să torn în bronz cuvinte
și pîn-la ceruri o cîntare…
să se cutremure și zeii
tăcuți de dincolo de zare…

dar n-am mai fost decît un murmur
și-un biet frămîntător de lut…
un grădinar crescînd cu teamă
cîteva flori pe-un așternut…

am fost doar o scînteie slabă
o scăpărare de chibrit…
o flăcăruie-n vîntul nopții
de care-aud c-ar fi murit…

și n-aș fi vrut să se destrame
și n-aș fi vrut să se înece
o licărire-n întuneric
o grădină-n hăul rece…

vorbesc de dincolo de moarte
din cel mai neștiut abis
și nu mai știu de-am fost aievea
sau doar părerea unui vis….