captivă în freamătul unor gânduri
preocupările lumii
se duc în adierile vântului
noaptea-mi luminează ziua de mâine
transformând-o-n secretul lui dumnezeu
fac pact cu el
apropiindu-mă de mine până la capăt
puțin câte puțin
învățând mecanismul evadării în eternitate
atât cât să nu rup imaginația
gravată de cărbunele aproape stins
al speranței
mă cred pe drumul bun
lăsându-mă purtată prin labirintul visului
mobilizând oasele-n ritmul biologic
să pătrundă adânc în viscerele vieții
la fel cum pendula zidită-n ornicul ei
bate nonstop în adieri menite să atingă sufletul
ca hipnoza unui descântec ferit de ochii pământului
pășesc pe drumul pregătit de dumnezeu
fardat cu țărână
un fel de pulbere a iluziilor de care tălpile se lipesc
îngreunând fiecare pas
de neputință mă scutură mâna inivizibilă
ce mi se-ntinde întețindu-le oaselor mersul înainte

30 august 2014