prietenul meu punkeru a plecat a îmbrăcat blugii rupți
a luat geaca de piele fără mîneci și o bere din frigider și-a ieșit fără
să închidă ușa așa dus a fost
zgomotul pașilor lui urca scările tot mai greu însoțit de un cîntec
răgușit de dragoste și beție

oare se mai întoarce prietenul meu punkeru cu siguranță
nu se mai întoarce blugii și geaca de piele
erau ale mele ale mele erau
și lacrimile încă neivite ce apar după cîteva sticle de tărie
o vreme pe stradă mașinile au mers fără să facă vreun zgomot
doar cîntecul se-auzea
răgușit de dragoste și beție

mai atîrna de pereți ca o pînză de păianjen ruptă
de vînt și tristețe
prietenul meu punkerul a plecat și nu se știe
dacă vreodată se va întoarce
răgușit de dragoste și beție

el intră în barul murdar cu lumini stîngace și mai cere ceva de băut
după două pahare zîmbește unei tinere cu părul în flăcări și-și arde sufletul
dimineața rămîne singur dar nu-i trece prin cap să se-ntoarcă
își aprinde una fără filtru și cîntă pentru o păpușă stricată cu ochii scoși
o clipă se vede în găurile ei negre cîntă
răgușit de dragoste și beție

prietenul meu punkeru m-a lăsat ca pe-o seringă folosită cu acul rupt
pe etajera din baie în oglinda din baie chipul meu stors
se ascunde sub abur cum cenușa în urnă
mă ghemuiesc sub chiuvetă prietenul meu punkeru nu se mai întoarce
chiar acum dealerii îl lovesc cu picioarele în coaste
și în gură dar el nu se oprește și cîntă
răgușit de dragoste și beție

melodia pe care o cîntam amîndoi la moartea fiecărui prieten
cu paharele pline cu mîini de femeie pe șliț
întreg cerul e plin de comete care se prăbușesc
în calea noastră nici un suspin prietenul meu nu se mai întoarce
și-acum îmi dau seama că prietenul meu sunt eu
și-acesta este cîntecul meu
răgușit de dragoste și beție