Adevăratul mers pe vârfuri
se învață în inimă:
cruți palmele de noroi
și tâmpla de vise.
Nu știi la plecare
unde te așteaptă Dumnezeu
și dacă primești la pachet
viață pentru acasă.
O porție de bun rămas însă
alungă gustul de rană al duminicilor
în care n-ai îngenunchiat ochii rugii.
Îți iei cu tine sufletul cu ochii închiși
tânjind primăverile...
Bărbatul îți spune pe nume:
e cel mai recent
și mai pregătit
pentru a trece neobservat prin toamnă.
Sub pleoapa lui
ți-ai adunat toate serbările trecerii
la ultima punere în scenă.
Și nu mai înveți
cum să aștepți tramvaie în viață
și mâna stângă nu-ți mai crește până-n vise.
Cu ajutorul morții poți învăța poate
să fii fericit.