Mersul cu ochii închiși
e teama sufletului trist
de-a adormi fericit...
N-a mai plouat de mult
pe suflete pereche,
împărțim același trup
și aceeași demență a sângelui.
Nimic de salvat de la moarte,
blândețea nu se mai vinde
la strada mare.
Sângele cu care m-am nâscut
mai caută ceva
ca un Dumnezeu fericit.
Trupul care se lipește de mine
e al mării.
Iese de sub pietre, se balansează
ca un cer rătăcit fără munți...
Nu te agăța de mine,
nu sunt decât
cea mai frumoasă umbră
și de azi înainte
nu mai e nimic de salvat.