soarele răsarea dintotdeauna
de după “dealul țiganului”
eram mirat de fiecare dată
oare cum naiba răsare doar de acolo

roată galbenă pufoasă
își mijea ochii veseli dinspre
pădurea cu salcâmi
- mergem în livadă?
spuneau bujori veseli
iscoditori și etern mirați
întrebători obraji și pe bună dreptate
căci inocența e mirare continuuă

deasupra cartierului Gloria
e o livada sălbăticită
meri pădureți
pere amărui
iar toamna castane rumene
cu pielea mahon

lângă livadă e zidul
betonul cenușiu al cimitirului
stăpânea jumătate de deal

jumătatea cu pere dulci
partea visată
mai ales cele din vârful crăcilor
nu trebuie decât să sari gardul
și apoi

zeama curgea veselă și amăruie
prin bărbii
pe la colț de buze roșii
zulufi încărcați auriu
părul se lăsa leneș
peste gardul terorii
fălcile copiilor trosneau
sâmburi la un loc cu pulpă amestecată
perele erau grozave

crucile mormintelor ne priveau
amuzate
tricouri murdare
negru de fum
piepturi firave musteau
resturi de pară
împreună cu rânjete complice
se rostogoleau
în iarbă

- vine părintele Mihai!
- auzi cum cântă iar melodia aia
îl aude tot Mediașul!
- lasă bă că nu ne face nimic
îi plac perele și dumnealui
- da, bine zici, e un om bun, nu-l auzi ce frumos cântă?

cimitirul acoperă acum
tot dealul
ne-a devorat perii zemoși
copilăria a trecut prin trunchiuri
muzica preotului Mihai cel bun
respiră printre mormintele dese
zidul cenușiu al morții a cuprins și
pădurea cu salcâmi
din zare

doar crucile ne zâmbesc încă
ștrengar

Mihai Corui
22. Ian. 2012