Lumea, cu ordinea ei relativă,
Ne vinde la preț de tarabă,
Și-având o trăire parșivă
Flecărește lejer ca o babă.

Nu se pricepe prea bine,
Își dă cu părerea despre ocară,
Între naștere și moarte se ține
Sporind existența precară.

Lumea aceasta-i făcută
Din oameni concreți și legați
De simțuri, țărână, valută,
Trăitori ce sunt limitați.

Sufletul lor abia de-l zărești
Printre oase legate în piele,
Mintea nu-i vizitează-n ferești
Deschise spre ochiul din stele.

De ce? Cum? ÃŽn ce scop?
Nu-s întrebări pe-ale lor buze,
Le găsim, sigur, la Esop
Care dorea să ne-amuze.

Treziți-vă, oameni pierduți!
Voi sunteți de stirpe divină,
Nu așteptați, smeriți și tăcuți,
Ideea salvării ca pe-o rutină.

Facultatea cunoașterii voastre
Vă-mbracă-n sfințenii discrete,
Punându-vă viața sub astre
Ce dau gir existenței concrete.

Intuiți adevărul, pe el vă bazați,
Alfa și-omega în voi sunt sădite,
Degeaba doriți să casați
Trăirile voastre-amorțite.

Viața perenă aducă în voi
Ideea de om absolut,
Îmbrăcați fiind, sunteți tot goi,
Sărmane ființe din lut!

Spiritul vostru, poposit în sine,
Să se pună de-acord
Cu foamea concretă de bine,
Apelând la orice racord.

Fie-vă mintea în ascendent,
Trecătorul deoparte-l lăsați,
Fiți liberi sub dependent!
Oricând adevărul să-l căutați.

Căderea voastră este reală,
Deși o negați insistent,
Priviți orologiul, fără sfială,
Ce-a fost, a fost, acu-i prezent!

Nu căutați adevărul în lucruri,
Căci nu-l veți găsi niciodată,
El se află departe de trucuri,
Găsirea lui este codată.

Sunteți dibaci, inventând arsenale,
Voi, oameni, focul sacru păziți!
Între naștere și moarte există o cale,
Mergeți pe ea nestingheriți!