Mă tulbur pustiu și banal.
E vară pe frunze uscate,
Cocorii-s cu ciocuri căscate,
Iar râul s-ascunde sub mal.

Cad suliți topite de cer,
Arcași nemiloși le aruncă,
Topită-i și iarba din luncă
Și poduri se-nmoaie în fier.

S-adună și corbii în zbor,
Iar apa se schimbă-n făptură,
Cresc aripi cu formă de gură,
Iar cerul o soarbe de zor.

Orașul e mort și pustiu,
Pe stradă-s cohorte de focuri,
Doar parcul se umflă în cocuri
Cu umbre, cuibare de viu.

Și gându-mi înalță un zmeu
Din marea de foc spre înalturi,
Dar piere-n sălbatice salturi
Și-i secetă-n sufletul meu.

Emil Dănuț Gabăr

Belgrad, 29 iulie 2013