... dar poate vrei să-mi dai mâna. Să ne cunoaștem în copilărie,
În prima întrupare, când nu ne dumerisem încă
Cine eram, de ce venisem, ce avea să fie cu noi...
În rezerva de timp pe care egoist o păstrai doar pentru tine:
Fă-mă părtașă ei ca la o tainică masă, ca la o agapă.
În popasurile tale pe câmpia palmei însemnate poate și de mine
Într-o firavă linie întretăiată. Într-un punct alungit către Venus.
Poate ne cunoaștem în nevinovatul joc ce nu-și anticipa consecințele,
În silueta vântului primăvăratic descântător de fețe
Asemenea unui mag. Înțelept ne va recita povestea ghiocelului
Dezinvolt răsărit. Și care nu mai voia să păstreze tăcerea...
Într-un gest frivol cenzurat făcându-ți-se subit dor de mine,
În adolecenta care gafează adesea. Știe să-i pară rău și
Þi-o spune fără-ntârziere, confesându-ți-se ca unui duhovnic.
Într-o aromă familiară. Cutremurător de proaspătă
Că adună cosmosurile. Ne dă nume și sentimente. Ne zidește.
Într-o înșiruire ermetică de cuvinte. Insistentă. Provocatoare
Asemenea unei cărți sibilinice ce face să doară înțelesuri.
Înțelesuri sortite să intre în noi ca o apă în matcă,
Ca un ochi sfredelitor în lumină. Ca un cerc care adună.
Să ne cunoaștem în goliciunea fiecăruia dintre noi,
Pe cerșetorul neajutorat să-l primim cu ferestre
Din umeri vor crește copaci. Cerul se pregătește...