Ceva ușor, ca o fărâmă de Colibri
se trezește undeva în peștera de tine.
Cască.
Dar deloc de dor sau de rușine, îi este bine bine,
plăcut plăcut placentă
și vast și cald ca pâine, inocent

Așteaptă să te nască.
Și știe mult prea bine că îți poate ninge
DOAR
un înveliș de plasă de un fir de umbră de fantomă
de liniște și fericire peste stare.

Se-ntoarce și se stinge
în peștera de tinele cel mare.

Cască.
Și-adoarme ca o mamă după muncă...

Acum ești trist
și-ai kilometri-ntregi de timp să te gândești
cum ai trezit ușorul.