de câte ori pleci de la fereastră, ajungi diferită în cameră.
cortina ți se trage în față,
se fredonează,
se cântă pe alocuri și tremuri ca un om mare,
se plouă,
se cicatrici comestibile și tremuri ca un om mare,
ca o nălucă,
ca un perete întunecat și-i atât de negru, atât de perete...

de câte ori te întorci la fereastră, rămâi diferită în cameră.
rămân diferit aici, sub balcon.
ajung să te văd diferit.
ajungi să îmi semeni leit.
dar ce ai face dacă nu aș mai privi în sus?